Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat dezvoltatorilor bateriilor litiu-ion

de: Teodora Tudosie
09 10. 2019

Premiul Nobel pentru Chimie a fost împărțit în 2019 între trei cercetători care au lucrat la dezvoltarea de baterii litiu-ion.

Trei oameni de știință au primit  premiul pentru munca depusă în dezvoltarea acestor dispozitive reîncărcabile pe care le folosim pentru electronicele portabile.

Astfel, efortul depus de John B Goodenough (Germania), M Stanley Whittingham (Marea Britanie) Akira Yoshino (Japonia) pentru dezvoltarea de baterii litiu-ion le-a adus acestora în 2019 Premiul Nobel pentru Chimie. Premiul constă într-un cec în valoare de nouă milioane de coroane suedeze, echivalentul a aproximativ 830.000 de euro.

Unul dintre cei trei cercetători a reușit și să bată un record odată cu câștigarea premiului. La cei 97 de ani ai săi, John B Goodenough a devenit cel mai în vârstă laureat Nobel.

Premiul Nobel, acordat pentru baterii litiu-ion

„Bateriile litiu-ion sunt utilizate la nivel global pentru a alimenta electronicele portabille pe care le folosim pentru a comunica, a lucra, a studia, a asculta muzică și a căuta cunoașterea”, a declarat Comitetul Nobel. A mai spus și că dispozitivele „au creat o lume reîncărcabilă”.

Bazele pentru dezvoltarea acestora au fost puse în timpul crizei petrolului din anii 1970. La începutul anilolr ’70, Whittingham a dezvoltat prima baterie cu litiu complet funcțională. Totuși, aceasta erea mult prea explosibilă pentru a putea fi viabilă.

În continure, Goodenough a reușit să dezvolte modele de baterii mult mai puternice. Apoi, Yoshino a fost cel care a elilminat litiul pur din bateriei. A reușit să producă prima baterie litiu-ion perfect funcțională în 1985.

În 2019, aceștia au câștigat Premiul Nobel pentru munca depusă în crearea de baterii litiu-ion.

Bateria litiu-ion este o baterie ușoară, reîncărcabilă și puternică, și folosită de la dispozitive ca telefoane mobile sau laptopuri, până la mașini electrice.

„Prin activitatea lor, laureații din domeniul chimiei din acest an au pus bazele unei societăți wireless, fără combustibili fosili”, a mai menționat Comitetul.

În 2018, Premiul Nobel pentru Chimie a fost împărțit de trei oameni de știință pentru descoperirile lor în cercetarea enzimelor.